Copilul tranzitiei s-a facut baiat mare

Astazi am implinit 20 de ani.Sunt copilul tranzitiei.Ca “frati”,odata cu mine, au crescut parvenitismul,prostia,nesimtirea,coruptia si saracia.Si ca orice “frati”,nu pot fi renegati.Sunt ai nostri,ai tuturor.
Imi dau seama foarte bine de statutul meu de inutil,de masa neglijabila.Imi asum aceasta conditie.Imi asum in acelasi timp destinul meu,acela de a fi roman si de a trai in Romania

La inceput
Vineri,13 aprilie 1990.Saptamana Patimilor,primul Paste postcomunist.Cu oua inrosite de sangele tinerilor care au murit in Decembrie si cozonac aburind in aerul in care se simtea proaspatul iz al libertatii.
In acea zi,la Maternitatea Cuza-Voda din Iasi,se nastea semnatarul acestor randuri.Cei de la Starea Civila m-au inregistrat ca nascut pe 15,desi veneam pe lume cu doua zile mai devreme.
Probabil ca multi se feresc de cifra 13.In SUA nu exista etajul 13.Sigur ca in fapt exista,dar la numaratoare se trece peste aceasta cifra.Coincidenta(sau nu,ar zice unii),peste 2 luni de la nasterea mea,pe 13 iunie are loc prima mineriada.Imaginea pozitiva a Romaniei eliberata de jugul bolsevic se spulbera in ochii occidentalilor.Asistam la prima mostra de “democratie” autentica, mioritica.
Poate va intrebati daca ma deranjeaza data nasterii.Deloc.Nu m-am ferit niciodata de aceasta cifra.Las triskaidekafobia si paraskevidekatriafobia in seama altora.
Mi-au ramas intiparite in minte destule amintiri din primii ani de viata.Despre unele imi amintesc cu drag,iar altele prefer sa le las “uitate”.
Pe la vreo 3 ani,imi amintesc ca am facut o poza,pe care o am si acum, in Piata Unirii,intr-o masinuta cu pedale.Instinctele de viitor sofer ma determinau sa imping cu putere in pedale,dar “forta” mea cu greu reusea sa o urneasca din loc.Tot pe la 3 ani,am avut parte de un accident neplacut.Fiind in fata blocului,in parc,am incasat in cap o lovitura zdravana de “scranciob”.Urmarea a fost ca m-am ales cu o rana cusuta,a carei urma se mai vede si azi atunci cand ma tund.Ulterior,aveam sa mai ajung de 2 ori la spitalul de neurochirurgie pentru traumatisme craniene.Pe la 6 ani,primisem o caramida in cap(nu mai stiu cum),iar la 11 ani, un baiat suparat pe mine m-a pedepsit aruncadu-mi o piatra zdravana, unde altundeva,decat in acelasi cap.Cred ca Divinitatea vroia sa ma atentioneze.Bai Narcis,baga-ti mintile-n… cap,si ma mai gadila cu cate o piatra.,ori o lovitura de scranciob.

Izul unei libertati cu care nu eram obisnuiti
In primii ani de dupa comunism,atmosfera era una speciala. Elementele unei ciudate democratii se imbinau cu reminiscentele unei epoci ai carei plamani inca mai antrenau respiratia milioanelor de romani neobisnuiti inca cu libertatea.
Pe strazi nu erau atatea masini.In parcari,vedeam doar Dacia,Oltcit sau Lada,rareori cate o masina occidentala.Mijloacele de transport in comun erau arhipline.Tinerii calatoreau cocotati pe “tamponul” tramvaiului.
.In acea vreme inca mai functionau marile intreprinderi comuniste,astazi niste ruine vandute la fier vechi de cei care le-au preluat de la stat.In locurile unde alta data munceau mii de oameni,se gasesc supermarketuri.
In acei ani,beam suc de la dozatorul cu gheata din centrul Iasului,ma bucuram de cate o guma turbo si toti eram fascinati de acea masina minunata care era Cielo.

Anii de scoala
In prima zi de scoala,dezorientat,dar constient ca s-au terminat “cei sapte ani de-acasa”,am fost luat de mana de tanara invatatoare si condus in clasa.La sfarsitul clasei I incepeam sa citesc la televizor.Nu stiu daca ma intelegeti,dare eram foarte mandru,bucuros de aceasta realizare a mea.Nu mai trebuia sa intreb parintii ce zice cutare actor in film.
La sfarsitul scolii primare mi-am descoperit pasiunea pentru istorie,disciplina ce avea sa devina favorita mea in toti anii de scoala.
Gimnaziul l-am absolvit intr-o scoala de cartier.Nu regret acest lucru.Daca as fi studiat intr-o scoala de renume din oras,n-as mai fi avut parte de niste experiente importante.Ca in majoritatea scolilor de cartier din Romania,”clientela” era formata din elevi buni si mai putin buni.”Smecherii” intrau cand vroiau in curtea sau cladirea scolii.Am fost martor la scene in care profesori,indiferent de sex, erau injurati,batjocoriti ori agresati fizic de niste pusti de 14-15 ani in sala de clasa.
Multi dintre acei colegi s-au lasat de scoala de timpuriu.Vizitele Politiei reprezentau ceva curent.Mai lipsea un telefon,un lantisor,vreun nefericit se mai alegea cu o bataie de la “smecherii” scolii…
Intr-o zi,in clasa a 8-a,diriginta ne-a anuntat ca Traian Basescu a castigat alegerile prezidentiale.M-am bucurat.Da,m-am bucurat ca devenise presedinte cel pe care astazi il critic in paginile acestui blog.Bineinteles ca baietasul de 14 ani de atunci nu prea stia cum stau treburile in Romanica.Daca marinarul a reusit sa vrajeasca milioane de romani care l-au votat,cu atat mai mult un pusti.
In perioada liceului,cu o personalitate in formare,incepeam sa discern mai profund realitatea.In revista scolii publicam articole despre responsabilitate si coruptie,ori despre starea invatamantului romanesc din prisma unui elev.In acelasi timp,unele articole mi-au fost refuzate,pe motiv ca opiniile exprimate ar fi prea dure.In fapt,stiam ca asemenea articole nu pot fi publicate intr-o revista scolara,dar imi placea sa-i ofer mostre din cugetarile mele doamnei profesoare de psihologie,cea care se ocupa de publicatie.

“Pesimistul"
In prezent,subsemnatul este student la Facultatea de Drept.De ce domeniul juridic?
Inca de mic ma imaginam avocat,pledand in sala de judecata.E adevarat ca intre timp ma mai gandisem sa devin jurnalist,ori profesor de istorie,disciplina mea preferata.Pasii m-au calauzit insa spre prima facultate juridica din tara.
Cu mare probabilitate,o intru in contact cu un sistem viciat,patat de conduitele “impecabile” ale unor magistrati,avocati sau procurori.Nu-mi propun sa revolutionez sistemul,nu am idei reformatoare.Sunt un gandac pe langa acest sistem solid,a carei temeinicie,bazata pe legaturi stranse,complicitate si lungi practici imorale nu poate fi zdruncinata de un tanar viitor jurist,indiferent de principiile ori bunele sale intentii.Ii las pe altii sa-si asume rolul de reformatori.Cine vrea sa doboare sistemul,sfarseste dezamagit.Au incercat si altii,care au avut parghii supreme.Un profesor,ajuns presedintele Romaniei,afirma la sfarsitul mandatului ca a fost doborat de sistem.
Si-atunci,intrebarea e:ce pot face eu,un simplu tanar? Pot doar sa-mi ghidez activitatea profesionala si viata,in general,conform anumitor principii.In cazul fericit,as reusi sa-i influentez pozitiv, intr-o oarecare masura, pe cei din proximitatea mea.Atunci as fi multumit.
Sunt copilul tranzitiei.Ca “frati”,odata cu mine, au crescut parvenitismul,prostia,nesimtirea,coruptia si saracia.Si ca orice “frati”,nu pot fi renegati.Sunt ai nostri,ai tuturor.
Imi dau seama foarte bine de statutul meu de inutil,de masa neglijabila.Imi asum aceasta conditie.Imi asum in acelasi timp destinul meu,acela de a fi roman si de a trai in Romania.
Poate unii dintre voi se intreaba:este ceva de care sunt multumit?imi place ceva?am incredere in ceva?am vreun vis?
Cu siguranta.Imi place sa ascult muzica buna.Imi place sa vad un film de calitate.Imi place ca studiez legile.Si daca ma gandesc,poate c-ar trebui sa-mi placa si de mine,ca tot ma numesc Narcis.
Despre partea cu increderea…Am incredere ca, daca ma straduiesc,nu intarzii la cursuri…
Da,am si vise.Vreau sa invat sa cant la chitara.Vreau sa fiu un bun profesionist in domeniul in care voi activa.Mai tarziu,cand voi considera ca e momentul potrivit,o sa-mi intemeiez o familie.Na,ca v-am spus si ce vise am.
De unii sunt perceput ca pesimist.Eu as zice ca e mai degraba realism.
Sunt multumit de conditia mea de “pesimist”.Diferenta dintre mine,”pesimistul”si “optimisti”,e urmatoarea:cand "optimistii" o sa-si  franga aripioarele in zbor,doborati de realitate,eu o sa fiu foarte calm.Pentru ca nu poti surprinde pe cineva cu ceea ce deja cunoaste.Prefer ca eu,”pesimistul” ,sa fiu placut surprins de ceva,decat sa am parte de dezamagirile unor “optimisti”.

Nu stiu daca voi mai continua multa vreme sa public pe blog mostre de gandire “pesimista”.Poate ca am obosit.Poate ca “Grigore dupa Ureche” ar trebui sa se “pensioneze” prematur…